|
Sinopsis
Episodul 14, 24 ianuarie 2010
Andreea decide să îl recucerească pe Vlad şi organizează împreună cu el o petrecere surpriză pentru aniversarea celor şapte ani de căsnicie a Laurei şi a lui Mircea. Toată lumea participă la surpriză, chiar şi Vava, care are în seara aceea o întâlnire „pe neve” cu un un coleg de-al Ruxandrei. Numai că întâlnirea se întâmplă la un restaurant unde Toma este chelner temporar. Ceea ce pare un ghinion se transformă în norocul Vavei, pentru că întâlnirea este dezastruoasă şi Toma o „salvează”. Fug amândoi, complice, la petrecerea Laurei şi a lui Mircea.
Andreea şi Vlad aleg vinul împreună şi asta le dă prilejul să se apropie. Lucrurile par să se rezolve între ei. Dar nu ştiu că, în acelaşi timp, Ingrid este la ginecolog pentru a i se confirma sarcina...
Laura încearcă să scape de urmele relaţiei cu Paul, dar se pare că toate se întorc în viaţa ei. Se înţelege bine cu Mircea însă şi decid să aibă o seară romantică, fără să ştie că strică planurile de petrecere. Vlad îi deturnează şi îi aduce la Lala Cafe, unde toată lumea îi aşteaptă. Petrecerea e de bun augur pentru toţi, par că sunt pe cale să se împace: Vava şi Toma, Andreea şi Vlad, Laura şi Mircea.
Până a doua zi dimineaţă, când Vlad află că Ingrid e însărcinată şi îi spune Andreei, Mircea găseşte o dovadă a relaţiei Laurei cu Paul şi îşi confruntă soţia, iar Ruxandra, singură acasă la Ştefan, se trezeşte cu musafiri neaşteptaţi: o femeie cu un copil, care au cheia de la apartament.
Episodul 13, 17 ianuarie 2010
Ruxandra descoperă pe robotul lui Ştefan un mesaj de la o femeie care vorbeşte de o întâlnire într-un apartament de hotel. Este distrusă şi incapabilă să se ducă la muncă, iar o întâlnire întâmplătoare cu Laura pe stradă nu o consolează deloc, pentru că Laura nu o ascultă când vorbeşte.
Laura începe să simtă presiunea celor două vieţi pe care le duce când Paul o presează că plece cu el un weekend la Saint-Tropez şi îi dă biletele de avion. Mircea o sună disperat că nu a ajuns acasă şi a crezut că a păţit ceva. Ajunsă la Corbeanca, ea reevaluează situaţia cu Mircea şi David. Îi spune lui Paul că s-a terminat şi lui Mircea că renunţă la muncă.
Ingrid descoperă că Andreea s-a culcat cu gigolo pentru articol şi se foloseşte de asta pentru a-l îndepărta şi mai mult pe Vlad de ea, deşi Andreea neagă ce s-a întâmplat. Vlad o confruntă pe Andreea şi îi şi spune că e cu Ingrid şi că ei nu mai au nicio şansă împreună. Andreea e distrusă.
Vava duce o viaţă dezordonată, stă până dimineaţa în cluburi şi ajunge la cabinet cu hainele de seară, până când Corina o confruntă cu propria imagine în oglindă. Viaţa i se dă peste cap când află că a apărut într-o revistă de scandal care a fotografiat-o când încerca Bogdan Stelea să flirteze cu ea şi e trecută drept iubita lui Stelea şi actriţă de filme porno! Ştirea îi aduce la uşa cabinetului pe părinţii ei şi au prima lor discuţie după mulţi ani.
Episodul 12, 10 ianuarie 2010
O zi de weekend în care fiecare încearcă să-şi rezolve problemele. Laura se întâlneşte cu Paul pentru „o oră” ca să discute ce s-a întâmplat între ei, Ruxandra îi trimite lui Ştefan diferite semne că vrea să fie iertată pentru comportamentul iraţional, Andreea se pregăteşte de un interviu cu un gigolo iar Vava vrea iar să îşi schimbe viaţa şi răspunde la un anunţ care căuta actriţe pentru producţii internaţionale.
Întâlnirea Laurei se prelungeşte toată ziua pentru că Paul o convinge să dea o şansă relaţiei lor. Se plimbă prin oraş, merg la muzeu şi sfârşesc într-un hotel în care fac dragoste. Laura e fericită şi nu se mai gândeşte nicio clipă la restul problemelor ei. Când ajunge seara acasă Mircea e cucerit de încredere pe care o emană şi face dragoste şi cu el.
Între timp fetele petrec o zi în oraş, la cumpărături şi încearcă să o ajute pe Ruxandra să se împace cu Ştefan. El rămâne indiferent la încercările ei amuzante, dar reacţionează într-un final. Mai tarziu plănuiesc o întâlnire pe seară, dar aproape nu se mai întâmplă pentru că Ruxandra trebuie să o scoată pe Vava de la Poliţie, unde a ajuns accidental, ridicată împreună cu restul „actriţelor” şi „actorilor” de la casa internaţională de producţie de filme... porno. Ştefan vine să la ia de la Poliţie pe amândouă şi seara lor romantică devine o seară amuzantă în trei.
Interviul Andreei se termină cu o probă practică pentru că se lasă sedusă de gigolo. După, se simte îngrozitor pentru ca a dus totul un pas mai departe decât trebuia. Crede că l-a pierdut pe Vlad pentru totdeauna.
Episodul 11, 3 ianuarie 2010
Andreea e felicitată public de Ingrid pentru articolul despre Laura, în timp ce Laura se trezeşte singură în pat. Mircea încă doarme pe canapea, e o nouă dimineaţa şi au o nouă ceartă despre ce s-a întâmplat, numai că de data asta se termină cu sex. Mircea nu se abţine însă să fie răutăcios după şi să spună că aşteaptă nota fetelor. Laura e afectată de tot ce se întâmplă şi este tristă la muncă, însă Paul şi şarmul lui o fac să zâmbească şi o încurajează să facă ceva pentru ea. Se duce la coafor şi acolo descoperă şocată revista Undercover şi articolul despre ea. O confruntă pe Andreea supărată, iar Andreea îşi dă seama că a greşit. Toate fetele şi pierd încrederea în ea. Laura este îngrozită că a aflat Mircea şi toată ziua testează apele. Când, în sfârşit, dă de Mircea, află că va ieşi în seara aceea cu Vlad şi îi e teamă că acesta îi va spune. Paul o surprinde într-un moment vulnerabil, e foarte atent cu ea şi ajung să facă sex la birou. Mircea şi Vlad vorbesc despre femei, dar nu ştiu ce s-a întâmplat, nici când vine Ingrid cu revista. Andreea primeşte încă o lovitură când Vlad, care este acasă, cu Ingrid, refuză să vină să o ajute când i s-au ars siguranţele.
Vava se trezeşte cu telefon de la Toma care şi-a uitat buletinul la ea, îşi dă seama că a întârziat la muncă şi apoi că a uitat că a promis că are grijă de fetiţa Corinei, Hanna. Întâlnirea cu Toma se transformă într-o plimbare în parc în trei, cu fetiţa. Seara, Vava e mulţumită că s-a descurcat cu copilul şi, după ce găseşte în casă o carte cu nume de copii, subliniată de Toma, îl sună să-i spună că ar fi fost părinţi buni împreună.
Ruxandra mai are o imagine nedorită din viaţa lui Ştefan: el îi spune că fantezia lui sexuală preferată e sexul în trei şi s-a împlinit deja. Se supără pe el, pleacă şi e toată ziua obsedată de idee asta, îl interoghează pe sms şi discută cu colegele. Vava o aduce cu picioarele pe pământ şi îi spune că are aşteptări nerealiste. Seara încearcă să se împace, dar Ruxandra nu poate închide subiectul, Ştefan se supără şi pleacă. Ruxandra rămâne întrebându-se dacă mai are un viitor cu el.
Episodul 10, 27 decembrie 2009
Laura încercă să discute cu Mircea despre lipsa sexului din relaţia lor, dar Mircea se eschivează. La serviciu, Paul o ajută, o îndrumă şi o face să râdă. O face să se simtă bine, ceea ce o face să se simtă vinovată. Fetele o sfătuiesc să discute deschis cu el sau să-l facă gelos flirtând cu cineva de la birou. Ea încearcă să discute deschis, dar îşi dă seama că Mircea nu o mai vrea pentru că nu mai vede în ea decât o mamă. Îi spune că o iubeşte şi situaţia se aplanează până când vine un sms de la Vava, pe care el îl citeşte şi îşi dă seama că a vorbit cu prietenele ei. Se ceartă din această cauză şi Mircea se duce să doarmă pe canapea.
Andreea are dubii despre abilităţile ei profesionale şi primeşte sfaturi de la colega Mara, care îi spune să-şi caute inspiraţia pe străzi, să asculte conversaţii. Numai că nu îi foloseşte la nimic, nu are nicio idee. Vlad încearcă să o scoată la o cină, dar îl refuză şi îi spune să o lase în pace pentru totdeauna. Vlad se supără şi o invită pe Ingrid, care acceptă, desigur.
Andreea găseşte inspiraţie în povestea Laurei şi a lipsei sexului în căsnicie. Când Laura se plânge de ce se întâmplă cu ei, Andreea o înregistrează şi apoi foloseşte datele în articolul ei, fără să îi ceară acordul. Când termină articolul o sună triumfătoare pe Ingrid ca să o anunţe. Ingrid răspunde din patul lui Vlad.
Ruxandra pretinde că este bolnavă ca să petreacă ziua în pat cu Ştefan, ocazie cu care au şi primele lor altercaţii în care îşi dau seama că sunt diferiţi, de la muzica pe care o ascultă, la faptul că Ruxandra e vegetariană şi Ştefan nu ştia. Nu e însă nimic ce sexul nu poate rezolva. Asta însă doar până când ajung să vorbească despre cum văd ei dragostea şi relaţiile, iar Ştefan se îngrozeşte de faptul că Ruxandra l-ar putea considera Alesul şi pleacă pretinzând că are treabă.
Vava este surescitată pentru că peste drum se deschide un salon de masaj şi vrea să vadă cine e concurenţa, numai că cei de acolo refuză să o programeze. Când ajunge în sfârşit la salon descoperă că era doar o acoperire pentru un bordel şi nu-şi mai face probleme
Episodul 9, 20 decembrie 2009
Ruxandra află că fotomodelul care pleacă împreună cu Ştefan la Paris pentru un shooting este fosta lui soţie şi devine foarte geloasă. Într-un acces de nesiguranţă, caută pe internet referinţe despre relaţia lor. În special pentru că Ştefan nu i-a spus că e fosta lui soţie. Îl sună des şi interpretează greşit faptul că el nu poate să vorbească. În plus, află despre un cuplu de colegi că el o înşela de mai mult timp pe fosta lui soţie şi crede că acelaşi lucru i se întâmplă şi ei. Decide să se despartă de el. Numai că, ajuns înapoi în Bucureşti, Ştefan o convinge că nu are de ce să se teamă şi îi spune că a făcut aranjamente pentru un weekend în doi la Paris. Ruxandra se linişteşte, dar numai până când vede fotografiile de la shooting şi devine din nou geloasă.
Vava vrea să îşi schimbe viaţa şi începe prin a ţine o cură de detoxifiere şi a se vopsi roşcată. Următorul pas este să meargă la TaeBo, numai că prea multele sucuri naturale, care duc la eliminarea toxinelor din organism, îi joacă o festă în mijlocul şedinţei şi pleacă ruşinată. Bogdan Stelea încearcă să o agaţe într-o librărie, dar Vava este prea emoţionată pentru a reacţiona normal.
Laura trebuie să înfrunte consecinţele deciziei de a lucra: supărarea lui Mircea şi propriile coşmaruri în care viaţa ei se destramă. Pe drumul spre prima zi de muncă e cât pe ce să accidenteze un biciclist, care se dovedeşte a fi tocmai colegul care trebuie să o îndrume: Paul. La muncă stă mult, ajunge în fiecare seară târziu. În cele din urmă, Mircea înţelege cât de important este pentru ea şi îi spune că o va susţine. Dar Laura adoarme deja atunci câne el îi spune, în sfârşit, asta...
Andreea află veşti proaste despre soarta revistei la care lucrează, care nu vinde suficientă reclamă ca să supravieţuiască. În timp ce răspunde fără să bănuiască nimic la interogatoriile lui Ingrid despre Vlad, primeşte şi o sarcină ingrată: să scrie despre vibratoare. Caută ajutorul lui Vlad, pentru a afla ce ştie despre soarta revistei. El îi spune, dar pleacă supărat şi dezamăgit pentru că ea îl sună doar când are nevoie de ceva. Ingrid, care are propria ei „agendă ascunsă” şi care continuă să se întâlnească şi să flirteze cu Vlad, îi distrage Andreei atenţia de la Vlad dându-i de muncă şi lăudând-o.
Episodul 8, 13 decembrie 2009
Ruxandra şi Laura se pregătesc pentru reuniunea de zece ani de la terminarea liceului. Ruxandra ezită să meargă pentru că îi e teamă de momentul în care se va întâlni cu fostul soţ, Marius, care le-a fost coleg. Fetele o conving să îl invite pe Ştefan. Ştefan nu vrea însă, şi cei doi se ceartă.
Între timp, Vava are probleme financiare şi trebuie să le confrunte, iar Andreea este supraîncărcată de Ingrid cu tot felul de sarcini cărora abia le face faţă. Vava apelează la ajutorul Ruxandrei, care îi pune ordine în hârtii şi îi împrumută bani să-şi plătească datoriile. Îşi plăteşte datoriile, aşa cum a instruit-o Ruxandra, mai puţin pe ultima, pentru că îşi comandă nişte haine de la V for Vintage... Laura are o ofertă de la o casă de avocatură, dar Mircea nu este de acord ca ea să lucreze cu normă întreagă şi îi cere să refuze. Nefericită, Laura mai trebuie să se confrunte şi cu iniţiativa familiei de a-i găsi un serviciu în comună, ca jurist. În plus, încercarea ei de a-l seduce pe Mircea eşuează.
Pentru că Mircea se îmbolnăveşte, fetele ajung să meargă toate la petrecere: Andreea, ca invitată a Laurei, şi Vava, a Ruxandrei. Vava e ţinta tuturor ironiilor din cauza comportamentului din liceu şi realizează că nu s-a schimbat prea mult, a rămas la fel de iresponsabilă. Întâlnirea Ruxandrei cu Marius e tensionată, dar se despart împăcaţi cu trecutul şi lucrurile iau o turnură şi mai bună când apare Ştefan, care a decis între timp să vină. Laura se confruntă cu ce a realizat în viaţă şi îşi dă seama că îşi doreşte foarte mult jobul care i s-a oferit, chiar dacă Mircea nu e de acord. Andreea primeşte pentru prima oară confirmări că articolele ei sunt bune de la oameni pe care îi respectă şi îi creşte stima de sine, distrusă de Ingrid.
Seara se încheie cu Vava, vinovată, mărturisindu-i Ruxandrei că nu a plătit toate datoriile. Ruxandra o iartă, sperând că a învăţat o lecţie. Nu acelaşi lucru se întâmplă acasă, unde Toma, care şi-a împachetat şi scos din casă toate lucrurile din garsonieră, nu acceptă oferta Vavei de a mai sta la ea până când găseşte ceva decent şi pleacă. Vava e distrusă.
Între timp, Ingrid găseşte pretextul perfect pentru a-i atrage atenţia lui Vlad: îşi rupe „întâmplător” tocul de la pantof în parcare şi mizează pe cavalerismul lui. Bineînţeles, Vlad o ajută. Ajung astfel la cină şi par să se simtă bine împreună...
Episodul 7, 6 decembrie 2009
Ruxandra şi Andreea încearcă să o înveselească pe Vava şi organizează un weekend la munte, „ca pe vremuri”. Când merge să îl anunţe pe şeful ei că pleacă din oraş în week-end, Ruxandra dă peste Huidu şi reuşeşte să facă o gafă.
Laura zice şi ea că vine la munte, dar anulează în ultimul moment pentru că Mircea are weekendul liber şi îl pot petrece în familie. Împreună cu 12 invitaţi la masă, colegii lui Mircea de la clinică. Drumul este vesel, deşi Ruxandra nu a mai primit un telefon de la Ştefan de patru zile, iar Vava este deprimată. Râd însă de DVD-urile porno aduse de Andreea pentru documentarea unui nou articol pe care trebuie să-l scrie până luni. Când ajung la cabană dau peste Laura, care a decis că e mai bine să fie cu ele şi a plecat de acasă lăsând mâncare şi un bilet. Începe un weekend de distracţie!
Înapoi în Bucureşti, Vlad descoperă că Tara, câinele lui şi al Andreei, este foarte bolnavă şi trebuie eutanasiată. O caută disperat pe Andreea, care şi-a închis telefonul. Când vorbeşte cu Mircea, află unde sunt fetele şi decid să se ducă amândoi după ele sâmbătă dimineaţă.
Seara, fetele beau, se simt bine, îşi amintesc de liceu şi se uită la filme porno. Ruxandra e agasată că Ştefan nu a sunat-o după ce au făcut sex, Laura se destăinuie că ea şi Mircea nu mai fac sex de mult timp şi Vava le povesteşte despre avortul pe care au forţat-o părinţii să îl facă în adolescenţă.
Mircea şi Vlad sosesc la Cabană. Andreea pleacă distrusă cu Vlad să eutanasieze câinele, iar Mircea şi Laura se ceartă şi se împacă promiţându-şi ca lucrurile să fie mai bune între ei. Nu discută însă o problemă importantă: lipsa sexului. Pleacă şi ei spre oraş.
Rămase singure, Ruxandra şi Vava se trezesc cu Ştefan la uşă, venit să-i facă o surpriză Ruxandrei. Peste puţină vreme apare şi Toma, care a venit cu trenul, apoi pe jos... Ştefan şi Ruxandra îi lasă pe Vava şi Toma să vorbească. Vava îi spune soţului ei că s-a terminat, acum, că a pierdut copilul şi vrea să se despartă. Toma pleacă şi Vava rămâne singură. Îşi aminteşte de o fotografie a lor, a fetelor, de când erau în liceu, ascunsă bine după un tablou vechi din cabană. Vava zâmbeşte pentru prima dată, după mult timp: fotografia e încă acolo.
Episodul 6, 29 noiembrie 2009
Vava şi Toma s-au întors din luna de miere şi încep noua viaţă cu o ceartă despre refuzul Vavei de a vorbi cu şi despre părinţii ei. Toma pleacă furios, iar Vava descoperă că are o hemoragie. Merge la doctor şi află că nu e nimic grav, dar se sperie şi fuge la Laura la Corbeanca, în căutarea unui sprijin moral. Laura era pe cale să plece la un interviu foarte important pentru ea, dar renunţă şi are grijă de Vava. Andreea, care are de predat un articol sub ameninţarea concedierii – Ingrid ştie să pună oamenii sub presiune – vine şi ea la Corbeanca, mai ales că se simte vinovată pentru că a lipsit de la nuntă.
A doua zi dimineaţă, Vava pierde sarcina şi Mircea îi dă ajutorul medical de care are nevoie. Andreea o aduce înapoi acasă şi se împacă fără să îşi spună nimic. Între timp, Toma îi vizitează pe părinţii Vavei şi află motivul pentru care Vava i-a exclus din viaţa ei: au obligat-o să facă un avort când avea 15 ani, deşi ea dorea să păstreze copilul. Când Vava ajunge acasă, devastată, şi află, îl dă afară urlând.
Exclusă din tragedia Vavei pentru că şi-a scăpat telefonul în apă şi nu a putut fi găsită, Ruxandra îşi continuă povestea de dragoste cu Ştefan. El o convinge să îl ajute la o şedinţă foto. Merg împreună în parc sâmbătă după-amiaza, fac fotografii şi vorbesc despre copilăria lor. Dansează şi se seduc, sfârşind prin a face dragoste.
Andreea îşi predă cu întârziere articolul şi trebuie să suporte replicile sarcastice şi dispreţuitoare ale lui Ingrid. Nu ştie însă că atitudinea lui Ingrid faţă de ea e alimentată şi de faptul că Ingrid e interesată de Vlad.
Episodul 5, 22 noiembrie 2009
Vava şi Toma fac ultimele pregătiri pentru nuntă, prilej pentru a deschide discuţia despre părinţii Vavei. Ea ignoră întrebările lui Toma şi schimbă subiectul când îi vine pachetul cu rochia de mireasă comandată. Numai că îi este prea mică. Merge cu fetele la un târg de vintage şi îşi cumpere alta. Acasă, află de la Toma că nu le-a spus părinţilor lui de copil şi se supără. Când le menţionează asta fetelor, la petrecerea burlacelor pe care o fac la un spa, nu face decât să îi dea apă la moară Andreei, care crede că nunta e o greşeală. Cuvintele Andreei o rănesc şi pleacă supărată. La nuntă, Vava aşteaptă să vină şi Andreea înainte să înceapă. Andreea întârzie însă iremediabil şi nu poate obţine iertarea Vavei.
Andreea vede apartamente de închiriat pentru că nu mai vrea să stea în tranzit acum că situaţia cu Vlad s-a lămurit. Ofertele sunt dezamăgitoare, o deprimă. Ruxandra o sfătuieşte să cumpere, nu să închirieze.
Agentul îi găseşte un apartament foarte frumos, dar trebuie să dea banii repede. Ingrid îi spune să îi ceară lui Vlad banii pe partea ei de casă, ceea ce şi face, punându-l pe Vlad în postura de a împrumuta bani de la un om de afaceri dubios. În ultima secundă se răzgândeşte şi nu ia banii.
Ruxandra găseşte pe birou o Matrioşkă din partea lui Ştefan dar descoperă curând că toate lumea primise câte una şi e dezamăgită. Încearcă să dea de Ştefan, dar el a dispărut, are telefonul închis, nu răspunde la mail şi nimeni nu ştie unde e. Când e la nuntă primeşte un telefon de la el şi află că i se furase telefonul şi durase până îşi recuperase datele. Ruxandra îi spune că îl place, dar nu vrea să fie rănită.
Laura vrea să meargă şi ea cu fetele la cumpărături dar Mircea îi strică planurile zicându-i că vine acasă la prânz. Numai că nu mai ajunge şi Laura e singură şi tristă. La petrecerea Vavei de la spa decide, la presiunea fetelor, să rămână în oraş peste noapte şi îl minte pe Mircea că are nevoie de o rochie. Mircea îşi dă seama că l-a minţit şi îi face reproşuri.
Episodul 4, 15 noiembrie 2009
Andreea află că Vlad a angajat o tânără drăguţă pe postul pe care l-a părăsit ea la New Style. Încearcă să menţină o relaţie de prietenie cu el, dar Vlad este foarte rece. Ingrid o sfătuieşte să vorbească direct cu el şi să nu lase relaţia asta să-i afecteze munca. Andreea îl păcăleşte ca să se întâlnească la cină în oraş. Întâlnirea nu debutează bine, dar cei opt ani de relaţi nu pot fi daţi cu piciorul. Vorbesc, încearcă să găsească teren comun şi se seduc reciproc. Seara se termină în pat, dar pentru Andreea nu este decât un mod de a pune punct relaţiei.
Vava şi Toma au întârziat la programarea la ginecolog pentru că sunt distraţi şi dorm mult. Medicul o chestionează despre trecutul ei medical şi rămânem cu impresia că Vava ascunde ceva. Concluzia consultului nu este bună: fătul este prea mic şi doctorul îi cere Vavei să renunţe la fumat. Vava se descarcă pe Toma, ţipă la el şi îi strigă toate frustrările, dar el o linişteşte şi îi arată că e lângă ea. Vava înţelege că trebuie să facă schimbări şi la masă cu fetele, când plănuiesc nunta, se străduieşte să nu fumeze, deşi fetele o enervează şi toată lumea în jur fumează. Acasă aruncă tot ce nu e bun, dar peste noapte are o revenire şi încearcă să fumeze un chiştoc din gunoi. Propriul gest o şochează şi se controlează.
Ruxandra începe să fie afectată de reputaţia de fustangiu a lui Ştefan, deşi nu ar recunoaşte că îl place. Dar bârfele colegelor o înfurie. Cu fetele, vorbeşte tot timpul despre el şi tot nu recunoaşte. Ca să le demonstreze că nu are nimic, iese în oraş la agăţat. Ajunge acasă cu o alegere nefericită de care nu mai poate să scape. Stă pe messenger cu Ştefan, care o face să râdă, şi într-un final reuşeşte să îl dea afară şi pe muşchiulosul cu care a avut ultimul one-night-stand.
Laura şi Mircea se mută la Corbeanca. Ajunsă la noua casă, Laura descoperă că mama soacră a pus deja stăpânire pe ea şi face regulile. Înfuriată, Laura ia copilul şi iese la cumpărături. Localitatea o deprimă, mai ales când o sună fetele care sunt la cumpărături. Ziua culminează cu intervenţia soacrei în educaţia copilului şi Laura izbucneşte. Mircea nu dă niciun semn că ar fi de partea ei şi seara o ceartă că i-a vorbit mamei lui urât. Laura se simte singură şi abandonată, plânge pe balcon. Din vecini încep să se audă manele.
Episodul 3, 8 noiembrie 2009
Andreea locuieşte temporar la Ruxandra şi îşi caută un job nou. Amândouă sunt demoralizate – Andreea, de schimbările recente, iar Ruxandra, de faptul că e aniversarea căsătoriei ei ratate. Nici invitaţia la cină a lui Ştefan nu o încântă şi îl refuză. În plus, mama ei o sună non-stop şi refuză să-i răspundă. Nu are nevoie de compătimire.
Vava încearcă să se acomodeze cu schimbările din viaţa ei: Toma şi obiceiurile lui, şi sarcina. Fetele o sfătuiesc să fie mai calmă şi să accepte compromisul ca parte a traiului în doi.
La prânzul obişuit al celor patru, singura care e mai vivace e Laura, care le propune fetelor, drept terapie, o excursie scurtă până la noua casă de la Corbeanca. Vava refuză, dar celelalte trei pleacă. Rămân blocate pe drum câteva ore, timp şi motiv suficient pentru a o mai interoga pe Laura în privinţa mutării şi pentru a-i reproşa că le lasă baltă. Reuşesc să se întoarcă la timp pentru interviul Andreei. Interviul este, oricum, un dezastru – un post la o revistă de pensionari – dar Andreea află ceva util: una dintre jurnalistele pe care ea le admiră, Ingrid Drăgan, lansează o revistă.
Între timp, Ruxandra primeşte la birou jumătate de pizza şi jumătate de prăjitură: încercarea lui Ştefan de a lua cina cu ea, chiar şi numai la telefon. Gestul i se pare amuzant. Seara ia o turnură proastă când părinţii o anunţă că au decis să divorţeze, iar mama ei crede că tatăl ei are pe altcineva.
Laura încearcă să discute cu Mircea mutarea, dar îşi dă seama că acum nu mai poate da înapoi. Vava, la rândul ei, află şocată că Toma a renunţat la locul lui la cămin şi că s-a mutat definitiv la ea, fără să-i spună. O seară proastă pentru toate, mai puţin pentru Andreea, care a obţinut un interviu cu Ingrid Drăgan.
Ruxandra, demoralizată, vrea să stea singură câteva clipe şi dă accidental peste Ştefan. Discuţia cu el o face să înţeleagă că problemele părinţilor ei ar putea să fie mai complicate decât credea. Se duce să îl confrunte pe tatăl ei şi îşi dă seama, jenată, că motivul divorţului nu este o altă femeie, ci... o chestiune de orgoliu masculin. Îi aduce pe cei doi părinţi faţă în faţă şi îi pune să discute sincer. Apoi îi lasă, cu primul pas spre împăcare făcut. Mai târziu, acasă, Ruxandra mută fotografia primită de la Ştefan în living.
Interviul Andreei cu Ingrid e o cină care se prelungeşte foarte mult. Cele două femei se plac, Andreea o găseşte pe Ingrid ca fiind o femeie puternică şi realizată, care o inspiră. O ia valul şi uită că i-a promis lui Vlad că merge la el ca să discute despre relaţia lor. Vlad o aşteaptă şi bea. Când Andreea ajunge, în sfârşit, se ceartă şi nici cererea lui în căsătorie nu rezolvă problemele. Andreea îl refuză şi el o dă afară.
Vava decide să revină la sentimente mai bune faţă de Toma, înţelege că trebuie să lase de la ea. Îi face şi lui un rând de chei şi, deşi Toma i-a stricat o rochie, îl iartă şi se împacă. Semn de maturizare.
Episodul 2, 1 noiembrie 2009
Andreea primeşte o nouă şansă la trustul de presă care editează New Style: să fie redactor-şef al unei reviste mici, dar cu potenţial. Atât de mică, însă, încât pare o glumă: echipa este formată din ea şi doi redactori cu normă redusă. Andreea încearcă să-şi păstreze entuziasmul, mai ales în faţa lui Vlad, căruia i-a demonstrat că se poate descurca şi fără el. Ea nu ştie însă că lucrurile nu stau chiar aşa: Vlad e cel care i-a obţinut postul, ca să o liniştească. Lucrurile încep să meargă şi mai prost când Andreea îşi dă seama că Vlad a manipulat-o şi în privinţa unei cine cu Laura şi Mircea.
Vava e fericită şi încrezătoare în noua ei relaţie. Dar nu e aşa de simplu. Îl lasă pe Toma la o repetiţie în Green şi imediat ce se despart vede că el se hârjoneşte cu regizoarea, apoi descoperă în textul lui uitat în maşină o scrisoare de dragoste scrisă de el. Laura o calmează şi îi spune să îşi găsească un pretext pentru a merge la repetiţie, ca să afle ce se întamplă. Ajunsă acolo, îl găseşte pe Toma mângâind o fată, aşa cum se temea, şi face un scandal monstru numai ca să îşi dea seama că cei doi repetau pentru piesă. Fuge la baie plângând. Toma îi explică tot şi în final o cere de soţie.
Ruxandra are probleme la serviciu: nu are nicio idee pentru un slogan de ulei; în plus, a fost încărcată cu sarcinile unei colege bolnave. Şi ziua abia a început: Ştefan descoperă fotografia pe care i-a făcut-o cadou a ajuns în toaleta bărbaţilor şi îi face scandal. Ca să se răzbune pe ea, Ştefan pretinde că Ruxandra a inventat un slogan stupid pentru ulei, iar şeful ei, Răzvan, îl ia în serios şi îl duce la client. Ruxandra e umilită încă o dată, dar măcar are un slogan. Poate să se apuce să găsească un fotograf pentru printurile colegei bolnave. Nu prea are noroc, nimeni nu e disponibil. Trebuie să îşi ia inima în dinţi şi să apeleze tot la Ştefan, care acceptă. Şedinţa foto marchează prima încercare de pace între ei doi. La plecare, Ruxandra ia fotografia înrămată din baia bărbaţilor şi o duce acasă. În baie.
Laura le anunţă pe fete că se mută la Corbeanca şi le înfruntă cu graţie reproşurile. Ştie că e o decizie bună pentru familia ei.
Cina celor două cupluri este tensionată, cu Andreea furioasă pe Vlad că a manipulat-o şi pe Mircea pentru că o face, crede ea, pe Laura, să renunţe la oraş. Izbucneşte şi îşi varsă nervii pe Mircea, care nu mai rezistă şi îi spune că postul de redactor-şef l-a obţinut tot datorită lui Vlad.
Furioasă şi umilită, Andreea pleacă după ce se ceartă şi cu Mircea. El şi Laura, la rândul lor, sunt afectaţi de seară şi rămân distanţi.
Episodul 1, 25 octombrie 2009
Andreea împlineşte 30 de ani şi sărbatoreşte în barul preferat cu cele trei prietene ale ei: Vava, Laura şi Ruxandra. Şi nu sărbătoreşte numai aniversarea, ci şi următorul pas în carieră: urmează să îşi depună candidatura pentru postul de redactor-şef al revistei pentru femei la care lucrează. Prietenele o încurajează, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre iubitul ei, Vlad, care aşteaptă de la ea să facă o pauză şi să aibă împreună un copil. Andreea îşi depune dosarul fără să îi spună, deşi lucrează în aceeaşi companie.
Între timp, Vava se distrează prin cluburi cu noul ei prieten, un student la Actorie mai mic cu 8 ani decât ea, şi are grijă de clientele de la cabinetul cosmetic pe care îl are. Una dintre colege plânge pentru că se teme că e însărcinată; Vava îi cumpără un set de teste de sarcină şi o linişteşte – nu e insarcinata. Testul rămas, pe care îl face Vava, e pozitiv însă.
Ruxandra e enervată la agenţia de publicitate unde lucrează de un fotograf care îi desfiinţează o idee şi apoi îi cere o întâlnire. Îl refuză ca mai apoi să dea întâmplător peste el la o expoziţie. Răceala ei şi replicile usturătoare nu îl demoralizează însă şi Ruxandra se trezeşte cu un cadou la birou: o fotografie care i-a plăcut la expoziţie. Îi cere recepţionerei să o arunce.
Laura nu are probleme de carieră, pentru că nu are una, şi are deja un copil mic. Problema ei este soţul ei, Mircea, care munceşte foarte mult la spital şi nu apucă să petreacă deloc timp cu ea şi copilul. Lucrurile par să se îndrepte, când Mircea primeşte oferta de a lucra la o clinică particulară, lângă Bucureşti. Vizitează împreună casa pe care ar urma să o primească. Laura ezită din cauza distanţei, dar acceptă pentru că e important pentru Mircea.
Încercarea Andreei de a schimba ceva în viaţa ei nu are un deznodămând fericit: după ce şefii nici nu îi iau în considerare candidatura, află că au făcut-o la recomandarea iubitului ei, Vlad. Neînţeleasă, se mută de la Vlad şi îşi dă demisia. Schimbări la care nu se aşteptase.
Între timp, Vava hotărăşte să facă avort şi Laura o însoţeşte la cabinet, dar se răzgândeşte în ultimul moment. Episodul se încheie când îi spune lui Toma că vor avea un copil. Oare cum va reacţiona? Vom afla în episodul viitor.
Despre serial
Patru prietene se luptă cu alegerile dificile pe care le au de făcut la 30 de ani şi încearcă să-şi păstreze prietenia veche de 15 ani.
Efect 30 spune povestea a patru femei, prietene de aproape cincisprezece ani, care descoperă că pe măsură ce îmbătrâneşti nu devii neaparat mai înţelept sau mai fericit. Împreună vor încerca să facă faţă problemelor şi provocărilor, dar mai ales vor încerca să rămână prietene.
Acţiunea se petrece în Bucureşti, un oraş efervescent în care cele patru prietene se luptă cu relaţii şi căsnicii, jonglează cu joburile şi trec împreună prin momentul "astăzi împlinesc 30 de ani".
Cu Andreea descoperim cât glamour există cu adevărat în redacţiile revistelor glossy, cu Ruxandra aflăm cum arată viaţa într-o agenţie de publicitate, Laura ne face să înţelegem a fi mamă şi casnică nu e cea mai uşoara profesie, iar Vava ne invită în cabinetul ei de cosmetică la şuete cu clientele sau, dacă are puţin timp liber, prin magazinele cool ale Bucureştiului.
Efect 30 îşi propune să abordeze o tematică nouă, aceea a noii generaţii de femei, care trebuie să îşi gestioneze cotidianul.
În serial există o interacţiune permanentă între viaţa oraşului, aşa cum îl percep personajele noastre (fără încrâncenarea talk-show-urilor de noapte) şi viaţa lor personală.
Vino să descoperi ce este în spatele întâlnirilor săptămânale ale celor patru prietene, ce le-a adus împreună, dar mai ales ce le ţine împreună şi ce le poate despărţi.
|